Prin anul I sau al II-lea, când dragostea mea pentru Bucureşti era la început, dar cu fluturi în stomac, mulţi îmi spuneau nu înţeleg ce vezi la oraşul ăsta aglomerat, murdar şi necivilizat. Şi mă enervam şi încercam să îi conving cât lucruri bune are, şi cât e de boem, câtă istorie se află în spatele fiecărei pietre, fiecărui colţ de stradă. Cât e de romantic, câte vise are Bucureştiul, câte speranţe. Dar uneori e mai simplu să blamăm decât să încercăm să schimbăm ceva. Măcar atitudinea. Sau poate mai ales atitudinea.
În seara asta am fost cu fetele în oraş – trioul de lux: Alice, Ioana şi eu 
. Am fost la terasa Teatrului de Comedie, am comandat cocktailuri cu tente sexuale 
(cum ar fi Sex on the beach) şi am vorbit. Mult, ca înainte, între nişte cursuri, sau nişte eveimente ale asid-ului, sau pur şi simplu ca înainte. Am avut nişte momente de tăcere… le ascultam, le priveam şi mă gândeam că nu mai e ca înainte, ne-am schimbat, avem alte vieţi, dar era ceva în aer, un sentiment de bine, de viitor, de speranţă. Poate era inserarea, biserica din faţa noastră, sentimentul de “lipscani”, adică de centrul vechi… sau poate eram doar noi.
Revenind la Bucureşti, acum după patru ani, întrebarea mă amuză. Zâmbesc, la fel cum zâmbesc unui copil în metrou, la fel cum zâmbesc unui porumbel de la Universitate care îşi întinde aripile. E Bucureştiul meu drag, de asta îl iubesc. Pentru că îi văd imperfecţiunile, îl iubesc şi mai mult. Pentru că în fiecare colţ din Bucuresti, cineva mi-a zâmbit, m-a salutat, m-a rănit, nu m-a privit, m-a sărutat, m-a căutat, m-a judecat. Pentru că în fiecare colţ din Bucureşti e o frântură din mine. În seara aceasta m-am regăsit printre ruinele de deasupra norilor…
poate unii tocmai d-asta il blameaza si il desconsidera: pentru ca se regasesc printre ruinele lui, pentru ca, la fel ca tine, au fost salutati, sarutati sau ignorati pe strazile lui…
Eu sunt dezamagita de paragina aceasta generala a centrului si de oamenii indoielnici pe care ii gasesti la tot pasul in centru. Din punctul meu de vedere centrul este mai populat de rromi periculosi decat alte zone marginase ale Bucurestiului (exceptand Ferentari, Rahova…) si asta strica toata magia locului.
[...] inceput sa vad si eu – uneori – orasul in acea lumina boema care emana din articolele Simonei (careia, apropo, ii spun un ‘La multi ani’ intarziat. ) Iar week-end-ul asta, un [...]
Eu cred ca fiecare loc poate fi frumos daca e privit cu inima deschisa