Este o clipă, o dată la un anumit timp, nedefinit în minute or zile, în ani sau secole. O clipă, într-o zi, clipa în care te opreşti. Clipa în care taci. Clipa în care îţi auzi paşii din urmă, în care îţi asculţi inima bătând. Clipa în care crezi. În care ceri. În care respiri. E clipa de cristal, fragilă, rece, diafana. Naivă, frumoasă, pură. Clipa în care îi strângi degetele în palmă şi zâmbeşti, pentru că e frumos să trăieşti, să iubeşti. Clipa în care e linişte şi senin, şi visele sunt mai aproape nori, clipa în care crezi, în care ceri, în care ştii.

Luni seară, în Bucureştiul meu drag, Grozăveşti, eu – Bogdan, clipa mea, din clipele mele de cristal.