Poate că mă pricep la cuvinte, îmi place să cred că ăsta e talentul meu. Dar, în aceste situaţii, îmi pierd toate cuvintele, toată inspiraţia… Că este unul dintre cei mai mari oameni ai României nu are sens să mai spun. Că a fost un om genial, nici măcar nu trebuie să amintesc.

O să zâmbesc de fiecare dată când o să-i văd vreunul din filme, promit că în weekend o să văd Filantropica, o să merg la cimitir să îi aprind o lumânare cu acelaşi entuziasm cu care am fost la teatru.

Un post pentru Andriushk, care îmi recita din Filantropica, în timpul seminariilor când eram boboace vesele.

Un post pentru Alice, alături de care l-am văzut pe maestru la TNB.

Un post pentru băieţii mei care spuneau cu patimă “Nu trage domn Semaca, sunt eu Lăscărică!”

“Sunt vagabondul vieţii mele, ca într-un film cu Raj Kapoor/ Măturător de praf de stele şi cusurgiu fără cusur/ Iar când adorm de dimineaţă îmi reproşez de la-nceput/ Că n-am luat totul de la viaţă şi nu i-am dat cât aş fi vrut”.

Dumnezeu să te aibă în pază, maestre!