Cel mai frumos lucru pe care l-am văzut astăzi…

Şi răspunsul…

Materiale găsite pe Stand Up Comedy.

2010 ar trebui să fie anul care să mă inspire, să fie cel mai bun an de până acum, să îmi aducă liniştea pe care o caut de ceva vreme, să îmi aducă absolvirea masterului, un job la care să nu merg din obligaţie. Ar trebui să îmi aducă inspiraţia pentru cartea mea, cartea pe care îmi doresc s-o scriu de o mie de ani.

Cum să laşi totul şi să începi din nou? În fond, cam despre asta este vorba când începe un nou an. S-o iei de la capăt. Încă nu m-am hotărât cu adevărat care sunt “rezoluţiile” acestui nou an. Cred că aştept, de fapt, să treacă zilele astea, în care toată lumea mai face încă planuri. Oricum, eu fac planuri în fiecare zi.

Ok, not in the blog mood. Fiţi inspiraţi !

2010. Alt început în aceeaşi lume, alte lumi în acelaşi timp, alte timpuri cu aceeaşi oameni, alţi oameni sub acelaşi cer. Un singur cer.

2010. Început agitat, cu o lacrimă pe gene, un zâmbet plin de speranţă, speranţa că vom fii o lume mai bună. Oamenii care contează, care te iubesc, care te fac să râzi, să plângi, care te fac să speri, care te rănesc, care te împlinesc.

2010. Cu mai puţine planuri ca altădată, cu mai multă speranţă, dar mai puţine liste .

Vreau un 2010 ca un răsărit de soare într-o dimineaţă de august la Costineşti. Superb, naiv, măreţ, miraculos şi  banal, amar, melancolic, plin de speranţă, cu zbor de pescăruşi şi briza care să îţi răvăşească părul, cu nisip sub tălpi, cu sărutul lui pe umărul meu dezgolit, cu vise, zâmbete şi marea sub picioare.

Şi la concluzia asta am ajuns încă o dată, în noaptea asta. După bagaje, ordine prin cameră şi pe birou, plus alte mărunţişuri, m-a apucat dorul de muzica veche. Am ascultat la europa fm “happy nation” de la ace of base si mi-am amintit de vremuri de demult, cu parfum de naivitate. Aveam casetă cu ace of base şi dansam prin casă, dând concerte – pe vremea când prestam, fără probleme, din repertoriul naţional şi internaţional, cu spray-ul mamei ca microfon (ca toate fetiţele, de altfel ).

Şi asta am făcut şi acum – am dat muzica tare şi am cântat Its a beautiful life, am ţopăit, am cântat fiecare vers, am dansat ca Hugh Grant în Love Actually (văzut aseară pentru a 5 a oară – love this muviiiii!!!!), am sărit and all the stuff .

Şi vorba Ioanei (noi ne messengerim la ora asta:P), am multă energie neconsumată… Uf, va fi bine. Din nou

]]> http://simoneciel.wordpress.com/2009/12/22/in-definitiv-viata-chiar-e-frumoasa/feed/ 2 simone du ciel http://simoneciel.wordpress.com/2009/12/21/asid-happy-nation/ http://simoneciel.wordpress.com/2009/12/21/asid-happy-nation/#comments Mon, 21 Dec 2009 22:52:45 +0000 simoneciel http://simoneciel.wordpress.com/?p=1284 ]]>

Din cuvinte de demult … (18 decembrie 2008)

Azi plec acasa. Ma astepta gara aglomerata, plina de lumini, de trenuri, de sperante, de revederi, de plecari. Voi lasa in urma mea un Bucuresti doar al meu, superb si melancolic, voi lasa in urma Dambovita cu pescarusii ei, voi lasa in urma acest blog in care, in ultima luna, mi-am pus sufletul si mai mult sau mai putin din dragostea mea de a scrie.

Imi promisesem ca o sa scriu, inainte de a pleca despre decembrie 1989. Este unul dintre subiectele sensibile ale sufletului meu, acea rana care nu vreau sa se vindece. Vedem in fiecare zi sangele de la Universitate, calcam pe urmele lui fara sa ne mai gandim o clipa la oamenii care au devenit eroi, chiar daca nu si-au dorit asta. Azi par eroi de carton sau de hartie pentru ca prea putini ni-i mai amintim. Nu o sa scriu azi despre ei, acum in aceasta perioada in care e normal sa vorbesti despre revolutie. Voi scrie despre acest subiect in alta zi, cand acesti eroi nu stau decat in cimitire si in unele carti de istorie, nu pe prima pagina a ziarelor sau pe toate posturile de televiziune.

Imi las in urma prietenii pe care ii voi regasi aici, in Bucurestiul meu. Merg acasa, la sufletele pe care le ador, merg sa impodobesc bradul, sa-mi recapat credinta si linistea, sa invat din nou sa merg incet, fara sa alerg in cautarea nimicului absolut. Voi incepe sa scriu din nou in jurnal, imi voi face planuri, ma voi descoperi din nou si voi crede iar in mine.

Departe, nu atat de departe de sufletele noastre, demult, nu atat de demult incat sa uitam, se nastea Fiul Domnului. Il purtam cu noi la fiecare pas, uitam sa il privim, dar e acolo, cu noi. Desi pare doar un cliseu, hai sa fim mai buni in anul ce vine:)

]]> http://simoneciel.wordpress.com/2009/12/21/despre-sange-si-credinta/feed/ 0 simone du ciel http://simoneciel.wordpress.com/2009/12/21/despre-lucruri-simple/ http://simoneciel.wordpress.com/2009/12/21/despre-lucruri-simple/#comments Mon, 21 Dec 2009 21:25:30 +0000 simoneciel http://simoneciel.wordpress.com/?p=1276 ]]>

De câteva zile sunt, să zic aşa, subiect de amuzament pentru fetele mele, asta pentru că mă apucă brusc dorul de Bogdan şi încep cu replici de genul: “V-am zis că mi-e dor de iubitu meu?”…. or “Of, ce dooor mi-eeee” etc. Dar mi-este dor, tare dor.

Cu greu fetele m-au scos din casă (să nu mai zic că au schimbat locaţia – din centru în Grozăveşti – pentru mofturile mele de copil bolnav şi răsfăţat). A fost momentul cadourilor şi de o discuţie ca pe vremuri, ca între fete. Şi am înţeles că momentul acela este un lucru frumos din viaţa mea. Aş fi fost altă persoană fără fetele mele. Şi ne-a trebui ceva să ajungem la maturitatea relaţiei pe care o avem acum.

Nu eram într-o stare prea pozitivă, însă după seara asta m-am hotărât să zâmbesc şi să mă bucur de tot ce e simplu şi bun în viaţa mea. Poate ăsta este farmecul vieţii, în general – să decizi, din când în când, să zâmbeşti şi să fii mai bun. Mâine plec acasă. Sper să nu stau prin Gara de Nord, să nu aibă trenul întârzieri. Acasă, după vreo trei luni, la ai mei, la motanul meu roşcat, la brăduţul pe care îl vom împodobi mâine, de ziua lu Bubu, ca în fiecare an. (LA MULŢI ANI, BUBUU :* ). Mi-am propus să stau în casă, să fiu cuminte şi să continui tratamentul, să beau ceai, să mă uit la tv – la desene animate, să fie cald în casă, să miroasă a lemne şi mandarine.

De lucruri simple avem nevoie să mergem mai departe. De băiatul care m-a cucerit cu zâmbetul lui, în valea regilor, de familia mea scumpă, de fetele mele nebune (alice, aurash, ştef, nicole, alessa, ioana, petra, andriushk, xandra), de băietii mei dragi (bobo, alex, cătu … şi Lucian), de ASID (am nevoie de asid, încă am nevoie de copiii ăia frumoşi şi veseli), de Grozăveşti, de Dâmboviţa îngheţată, de Bucureşti.

(Lucky, Grozăveşti, 21 decembrie 2009)

Eram o puştoaică naivă, cu vise multe şi pretenţii puţine. Am intrat în amfiteatru, cu emoţia primei zi de şcoală, cu toamna mea eternă în suflet. Şi-am văzut-o pe Andriushk mea, cu sacoul ei roz şi zâmbetul frumos. Am făcut cunoştinţă şi din secunda doi eram cele mai bune prietene. Au fost zile frumoase când mergeam la cursuri împreună, ne alegeam modulele pentru a fi mereu împreună, ne împrumutam cursurile, ne plimbam, mergeam la bibliotecă, râdeam. Râdeam mult şi inocent şi totul era posibil. (octombrie 2005)

Mobilizasem toate amicele din cămin (pe vremea când stăteam în Crângaşi) şi fiecare avea o sarcină bine stabilită. Una îmi făcea părul, alta mă machia, haine, accesorii, detalii. Eram frumoasă şi naivă şi credeam că se poate întâmpla ca în filmele americane. Era seara Balului şi eram îndrăgostită ca o nebună de andrei. El era acolo, frumos, elegant, băiatul pe care îl visasem, îl aşteptasem. Şi din seara care trebuia să fie prima noastră seară de vis, s-a terminat cu o mare dezamăgire, cu ora 5 la primul metrou, cu Gabi, şi apoi cu plâns amar pe întuneric, lângă un perete din cameră. (noiembrie 2006)a